Revoluție verde la Medgidia: energie de la soare pentru oraș, proiect de peste 13 milioane de lei

Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a anunțat că a semnat astăzi, 6 iunie, contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Construire Parc Fotovoltaic în Municipiul Medgidia, Județul Constanța”, cu Ministerul Energiei, prin Fondul pentru Modernizare.

„Proiectul are o valoare totală de 13.061.628,68 lei și presupune amenajarea unui parc fotovoltaic de 2 MW pe o suprafață de 35.000 mp aflată în proprietatea municipiului. Energia produsă, peste 3.000 MWh/an, va fi folosită pentru consumul clădirilor publice și iluminatul stradal din oraș. Un pas concret spre tranziția verde, independență energetică și facturi mai mici la energie pentru comunitate!”, a precizat edilul.

Acesta a mulțumit tuturor celor implicați în pregătirea și depunerea cererii de finanțare și în obținerea avizelor necesare.

„Viitorul Medgidiei este mai curat și mai eficient energetic!”, a subliniat Valentin Vrabie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*